10 ANI FĂ‚RĂ‚ MARIAN COZMA | EXCLUSIV „Nemernicii i-au curmat viața și i-au întrerupt visele frumoase pe care le avea”. Ce plănuia „Păsărilă” înaintea tragediei

10 ANI FĂ‚RĂ‚ MARIAN COZMA | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Semen, team managerul lui Dinamo și totodată omul care de trei decenii se ocupă de destinele secției de handbal a clubului din „Ștefan cel Mare”, a vorbit la ProSport LIVE despre Marian Cozma, care în urmă cu zece ani a murit înjunghiat în inimă într-un club din Vezprem. Numele său merge mai departe, nepotul Andrei fiind printre cei mai buni juniori ai lui Dinamo AMC (Asociația Marian Cozma), grupă pregătită chiar de Petre Cozma, tatăl fostului pivot.

„Ori de câte ori venea în țară, trecea pe la Dinamo ca să-și vadă foștii colegi. Era un bun prieten, ajuta pe toată lumea…se ducea la stadion, alerga și după aceea cumpăra bere și își cinstea toți prietenii. Îmi aduc aminte meciul din grupele Ligii Campionilor cu Vezprem, am mâncat bătaie la nouă goluri, dar el a înscris vreo zece pentru noi și a făcut un meci fantastic. La maghiari era unul dintre cei mai buni portari din lume, dar după un gol primit de la Marian, el s-a pus în genunchi și a început să-l aplaude”, a spus Semen la ProSport LIVE.

Apoi, oficialul roș-albilor a continuat: „Și-a dorit să fie printre cei mai buni din Europa. A făcut repede pasul de la Dinamo la un club cum e și acum Vezprem. Ne-a bucurat pelcarea lui fiindcă făcea un pas uriaș în carieră, a și câștigat o Cupă cu ei. Era unul dintre cei mai buni pivoți la ora accea, iar acum nepotul său Andrei îi calcă pe urme. E înalt, are 46 mărimea la picior…este sportivul nostru, are contract cu Dinamo”.

Străinii de la Dinamo știu cine a fost Marian Cozma: „Am fost surprins de multe ori…toți străinii care au venit la noi și au văzut tabloul știau de Marian. Vorbesc la superlativ despre el, inclusiv cei doi tunisieni sosiți acum vorbesc admirativ. Spun că a fost un mare handbalist”.

„Marian era fericit. Aproape realizat, avea oferte de la Barcelona, Vezprem i-a mărit contractul ca să nu plece și el nici nu voia asta. Iubea echipa, eraq un colectiv minunat. Avea o prietenă, voia să se căsătorească și vorbise cu Eliodor Voica, îl voia ca naș. Se bucura de viață…Îmi pare rău că nemernicii i-au curmat viața și i-au întrerupt visele frumoase pe care le avea”, a încheiat Semen.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
Cristi Borcea, dezvăluiri fără precedent despre fiica secretă pe care o are dintr-o relaţie extraconjugală! Cu ce se ocupă tânăra
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×